Atunci,acum.

Uneori pentru a intelege ce se petrece cu noi in prezent,este nevoie de-a face un salt in trecut.Azi,am facut o excursie prin si cu amintiri.Azi am vizitat locuri cu un puternic impact emotional.Aici e raiul pe pamint,si nu vorbesc de aspectul fizic,ci ce de starea care ti-o insufla aceste locuri.Aici e locul unde pina si vintul aduce liniste si impacare sufleteasca.

Aici e locul unde intri fara ca sa vrei in conexiune cu Dumnezeu,nu se cere decit sa asculti vintul,pasarile,fosnetul firicerelor de iarba roasa,care se zareste pe ici colo,din murmurul greu si apasator al apei Rautului.O apa grea,tulbura si desi curge incet,simti cum poarta cu el toata durerea,tristetea,dezamagirile si neputintele oamenilor care au venit aici pentru a-si varsa naduful.Si loc mai potrivit pentru a-ti descarca sufletul,decit apa unui riu ,nu este.

Stii,in urma cu 3 ani,am colindat pe aceste meleaguri cu tine in gind.Desi,prezenta ta astazi a fost mai intensa ca niciodata.Atunci,ca si-n tot acest rastimp,m-am rugat pentru linistea ta sufleteasca.Am plins si m-am rugat la Dumnezeu sa-ti readuca in viata ta linistea,pacea si impacarea.Azi nu mi-am permis sa pling,azi nu m-am rugat.Azi am fost ca piatra rece din aceste locuri.Azi m-am spalat de amintiri si sentimente.Azi am tras linie.Una mare si groasa.Azi am pus punct.

Publicat în Gindul zilei, Uncategorized | Lasă un comentariu

Zbor frînt

Explozie,eruptie vulcanica la propriu si la figurat.Artificii,uraganesi tunamii.Un amalgam de sentimente si emoţii negative.Nu ştiu cauza care-i,insa dacă continua aşa vreo 2 zile la sigur se apropie apocalipsa.Revarsare de stari sufletesti asupra tuturor,însă cel mai greu e ca prima persoana intilnită in calea rabufnirii mele ai fost tu,hoinarule,Şi ăsta-i lucrul care doare cel mai tare,deoarece te-am indepartat cind aveam nevoie  de tine cel mai mult.Te-am rănit atît de adînc.Ştii ca oamenii care sarută o faţa nemachiată,mîngîe umarul neparfumat,strînge în braţe femeia naturala,simpla,şifonată,obosita -sunt atît de rari şi de nepreţuit.Cum să nu iubesti aşa oameni ca tine?

Am zis de atîtea ori că nu voi ma scrie nimic trist.Am încercat atîta timp să-mi ţin fericirea ascunsa de ochii lumii,pentru ca intr-un final singură s-o repugn.Adevărul e că nu tristeţea,durerea si singurătatea ne distrug,ci fericirea.Mi-ai dat atăt de mult în tot acest răstimp,incît am substituit realităţile.M-ai ridicat atît de sus,ca in final să-mi smulgi aripile si să-mi dai drumul in neant,fără a avea posibilitatea de-a mă agăţa măcar de-un fir al speranţei.Şi stii nu pot să mă învinovăţesc doar pe mine,deoarece fericirea mea a fost hrănita de tine.Şi era atît de flamînda de tine,îcit se mulţumea cu firimiturile ce cădeau de la masa ta,hrănindu-se cu speranţa unei iluzii.Flămînda ,uneori îndestulată m-am îmbrăcat în aşteptările tale,încălţat in vise efemere, mi-am învelit corpul cu sărutări care ard si dor.
Am ajuns intr-un final ca toată existenţa mea să depinda de tine si merindele tale sufleteşti.M-aş înfometa la infinit daca aş şti ca ajută,aş sta sub ploaia rece a toamnei,sau sub gerul cumplit al iernii,pentru a-şi strege urmele dureroase ale fericirii tale,care se extinde tot mai mult,devorîndu-ne sălbatec.Ajută-mă să te uit,să zbor din nou scăpînd de haul negru din sufletul meu,altfel voi pieri asemenea unui vis al dimineţii.

images

Publicat în ruga | Lasă un comentariu